Psalmi | Capitolul 80

PSALMUL 80 Al lui David.

  • 1 Bucuraţi-vă de Dumnezeu, ajutorul nostru; strigaţi Dumnezeului lui Iacob!
  • 2 Cântaţi psalmi şi bateţi din timpane; cântaţi dulce din psaltire şi din alăută!
  • 3 Sunaţi din trâmbiţă, la lună nouă, în ziua cea binevestită a sărbătorii noastre!
  • 4 Că poruncă pentru Israel este şi orânduire a Dumnezeului lui Iacob. Mărturie a pus în Iosif, când a ieşit din pământul Egiptului, şi a auzit limba pe care n-o ştia:
  • 5 "Luat-am sarcina de pe umerii lui, că mâinile lui au robit la coşuri.
  • 6 Întru necaz M-ai chemat şi te-am izbăvit, te-am auzit în mijlocul furtunii şi te-am cercat la apa certării.
  • 7 Ascultă, poporul Meu, şi-ţi voi mărturisi ţie, Israele: De Mă vei asculta pe Mine,
  • 8 Nu vei avea alt Dumnezeu, nici nu te vei închina la dumnezeu străin,
  • 9 Că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Cel ce te-am scos din pământul Egiptului. Deschide gura şi o voi umple pe ea.
  • 10 Dar na ascultat poporul Meu glasul Meu şi Israel n-a căutat la Mine.
  • 11 Şi i-am lăsat să umble după dorinţele inimilor lor şi au mers după cugetele lor.
  • 12 De M-ar fi ascultat poporul Meu, de ar fi umblat Israel în căile Mele,
  • 13 I-aş fi supus de tot pe vrăjmaşii lor şi aş fi pus mâna Mea pe asupritorii lor.
  • 14 Vrăjmaşii Domnului L-au minţit pe El, dar le va veni timpul lor, în veac.
  • 15 Că Domnul i-a hrănit pe ei din griul cel mai ales şi cu miere din stâncă i-a săturat pe ei".