Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel | Capitolul 1

Dumnezeu a trimis oamenilor pe Fiul Său, Care este peste toate, mai presus decât îngerii şi decât toată făptura.

  • 1 După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci,
  • 2 În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile;
  • 3 Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte,
  • 4 Făcându-Se cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un nume mai deosebit decât ei.
  • 5 Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut"; şi iarăşi: "Eu Îi voi fi Lui Tată şi El Îmi va fi Mie Fiu"?
  • 6 Şi iarăşi, când aduce în lume pe Cel întâi născut, El zice: "Şi să se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu".
  • 7 Şi de îngeri zice: "Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slujitorii Săi pară de foc";
  • 8 Iar către Fiul: "Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; şi toiagul dreptăţii este toiagul împărăţiei Tale.
  • 9 Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceea Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi".
  • 10 Şi: "Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale;
  • 11 Ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi;
  • 12 Şi ca un pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi".
  • 13 Şi căruia dintre îngeri a zis Dumnezeu vreodată: "Şezi de-a dreapta Mea până când voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor Tale"?
  • 14 Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?